Capitolul 1

                                       Capitolu 1
                            -dupa cateva sute de ani-
                                      (AllexisPov)

          Pleoapele imi tremurau usor.Vroiam sa ma trezesc,dar nu puteam.Era prea bine acolo unde eram.Simteam ca plutesc asemenea unui fulg in bataia gingasei adieri a diminetii.Totul emana o caldura puternica parca acaparandu-ma intr-o imbratisare puternica.Ma simtea in siguranta,desi undeva acolo exista si un pericol.Si atunci parca realitatea m-a lovit.Am deschis brusc ochii.In cateva secunde acestia s-au obisnuit cu intunericul camerei.Incetul,cu incetul incepeam sa disting detaliile.Primul lucru care mi-a atras atentia a fost baldachinul patului..M-am ridicat usor in fund,apoi sovaielnic am atins materialul acestuia.Avea o textura asa de moale,iar albul era asa de stralucitor desi nu era lumina in incapere.Era fascinant!!!Acea stralucire...era ceva magic.
          In secunda urmatoare am inghetat.Patul meu nu avea baldachin.Era doar de o persoana,si evident acesta era de doua.Ce naiba!Niste asternuturi fine din matase rosie ca sangele si dantela neagra il acopereaua.In stanga si in dreapta patului erau 2 noptiere din lemn mici,albe pletetite pe suprafata lor intr-un model destul de ciudat si cu auriu,care le dadea un aer regal.De fapt toata mobila era la fel.M-am intins si am aprins lampa de pe noptiera.Lumina palpaia usor,dar nereusind sa lumineze intreaga camera.Simteam ca mai e cineva in apropiere.Dar cine???

imaginati-va incaperea intunecata

           Am coborat din pat,inca simtindu-ma ametita de toate aceste lucruri.Aveam atatea intrebari.Incercam sa imi aduc aminte cum am ajuns aici...dar nimic.Gandurile imi erau amestecate.Eram confuza.Pe de o parte eram speriata,pe de alta parte ma simteam in siguranta.Am inaintat catre usa balconului,dand draperiile la o parte,lasand ca maiastra luna sa lumineze incaperea.
           Ma simteam atat de bine...parca apartineam locului.Si totusi era acolo o voce interioara care urla la mine si imi spunea ca trebuie sa fug de acolo.Am oftat.De ce era totul asa confuz?Am privit in fata prin geamul balconului si mi-am privit reflexia.Era straniu...parea mai plina de viata si tot odata nu ma simteam asa vie.Era ceva mai mult,era ceva supranatural.Si totusi eram eu.Aceiasi ochi mari si albastrii.Erau mai inchisi la mijloc unde capatau nuanta de albastru inchis,iar spre exterior duceau pana la un verde turcoaz.Acelasi par lung,ondulat si negru ca smoala care curgea usor pe umeri,acelasi corp care pare mereu plapand.Am observat ca eram imbracata intr-o rochita de noapte,scurta,de un roz pal,nu cu mai mult de o palma sub fund.Ma simteam usor expusa,mai ales ca era intr-un loc necunoscut.
         Si atunci l-am observat.Statea in coltul cel mai intunecat al camerei.Era invaluit in intuneric,doar conturul observandu-se.Si totusi l-am vazut,prin geamul usii.M-am intors cu fata catre el.Atunci cu pasi calculati,aparu in lumina lampii.Era un baiat de vreo 18-19 ani.Intr-un cuvant PERFECTIUNEA.Parul lui,negru ca pana corbului,un pic lung si totusi ravasit,facut tepi la spate arata impecabil,lasand doua suvite sa-i mangaie chipul angelic,conferindu-i astfel o aura de mister in jurul persoanei sale.Se potrivea perfect cu ochii.Acei ochi negri ca smoala,umbriti de niste gene lungi si negre,care tainuiau secrete.Chipul lui era putin palid aratand ca un mort-viu. Obrajii fermi,incadrau perfect nasul.Buzele,de culoarea rosie,erau usor intredeschise,dandu-i un aer sexi.Era inalt,bine facut.O creatura perfecta,inumana,care parca nu merita sa traiasca in acesta lume.Emana o senzualitate nefireasca amestecata cu o ferocitate aparte care te ingheta pe loc.Ma durea faptul si ca il priveam.Tot corpul lui degaja salbaticie,si totusi privirea lui ma calma.Ranjind isi arata dantura perfecta.Mi se adresa pe un ton jovial:
          -Nu te-a invatat nimeni ca nu e frumos sa te holbezi la oameni?
          Si atunci parca o galeata de apa rece ma trezi.Ce faceam???Il lasam pe strainul acesta sa ma insulte?!?
          Asa ce pe un ton acru i-am intors replica:
         -Si tu nu stiai ca nu e frumos sa intri intr-o camera fara a-ti anunta prezenta si sa te holbezi la o domnisoara?
          -Touche!!! zise ranjind.
         M-am intors cu spatele la el,privindu-l prin reflexia geamului.Era mai usor sa-l privesc asa.Prezenta lui ma intimida.Mi-am pus mainile in san,incercand sa iau o pozitie dominanta,in timp ce-mi lasam greutatea pe un singur picior.Desi il priveam indirect in ochi,ma simteam ametita,slabita.
          -Nu stiam ca e frumos sa tratezi o persoana cu spatele!!!,vocea lui se auzi cu un ecou lung.
         Inima imi zvacnea in piept;si nu de frica ci ne placere.Vocea lui era asa catifelata si moale incat ma calma in urmatoarea secunda.Am inchis ochii.El statea la o distanta rezonabila de mine...si totusi de ce il simt asa de aproape.Erau ca niste brate care-mi prinsese corpul ca intr-o cusca.Si totusi era recomfortant.Am deschis ochii.Era langa mine.Oare cand a ajuns langa mine???M-am sprijinit cu spatele de pieptul lui solid.Bratul lui stang se stranse mai puternic in jurul bazinului meu,parca stiind ca dintr-un moment in altul picioarele imi vor ceda.Mi-am lasat usor capul pe spate,bucurandu-ma de moment.Am inspirat puternic,si atunci i-am simtit mirosul.Era unul usor de crin si trandafir dar emana o masculitate periculoasa.Nu!!!N-are cum sa fie un parfum.E ceva mai presus de atat.Si totusi mi-era imiposibil sa ma gandesc ca asta era mirosul lui natural.Nici un om nu are acest miros.Si atunci ce era???
          In tot acest timp nu observasem cu bratul lui stang face un inconjur al corpului meu.Pornise usor de pe coapsa mea urcand lin ca un fulg pe soldul meu,pe brat,pe umar.Gatul mi-l inconjura de mai multe ori,apoi cobarand inspre decolteu,pe deasupra acestuia,oprindu-se in jurul buricului.Pe unde trece bratul pielea mea parca lua foc,senzatia coborand pana in stomac.Simteam ca ard si totusi corpul meu a inceput sa tremure.
          M-am uitat la reflexia noastra din oglinda.Era acolo,imbratisandu-ma,uitandu-se la reflexia noastra.Apoi m-am dat seama.Imi cauta privirea.Si atunci cand mi-a prins-o,am vazut adevarul.Ochii lui erau acum rosii,rosii ca focul iadului,avand trei punctulete pe pupila,lucru ce ma ingrozea. Isi concentrau intreaga putere asupra mea.Totul incepea sa se invarteasca.Niste umbre veneau dupa mine intunecandu-mi aria vizuala.

            Era ceva legat de...ochii...lui...rosii.
           Si atunci am icnind,parca cineva dandu-mi o palma peste fata.Ce faceam???Si mai ales cu cine???CE ERA EL???L-am lovit puternic in stomac.Nu cred ca l-a durut,dar din cauza surprinderii se dadu cativa pasi in spate.Pe fata lui se citea confuzia si inca ceva...frica.N-am stat mult pe ganduri si am luat-o la goana catre usa.Din pacate,intr-o secunda el era acolo taindu-mi calea.M-am oprit brusc,uitandu-ma in jur dupa o arma,ceva ce puteam folosi pentru a ma apara.Adrenalina imi pulsa puternic prin vene,iar inima imi gonea nebuneste;cred ca si el o auzea.Primul obiect care mi-a cazut in mana a fost un scaun.L-am luat,alergand cu el in mana si punand toata forta in aruncare.Din pacate mi-a anticipat miscarea,asa ca-l prinse cu usurinta,dand cu el tare de perete acesta facandu-se tandari.
           Un picior al scaunului zbura catre oglinda,aceasta sparcandu-se.Am luat acesta oportunitate,si am luat cel mai ciob,stangandu-l puternic in mana,pana incepu sa-mi dea sangele.Alergam cu ciobul in mana,ca o criminala,dar nu-mi pasa.Trebuia sa scap.Am incercat sa-l lovesc dar mereu se ferea.  
          La ultimul atac,imi prinse bratul cu ciobul.Nu tare,dar suficient cat sa nu-mi mai pot misca mana.Se uita,si vazu cum ciobul era plin de sange,avand o ditamai rana in palma.Si totusi nu-i dadeam drumul.Acesta ofta,apoi se uita la mine cu privire blanda:
         -Dai drumul!!!Iti faci numai rau...
         Cine era el sa-mi spuna ce sa fac.De ce mi-ar vrea binele?Am incercat sa ma smucesc in continuare,dar fara folos.Lacramile incepura usor sa mi se prelinga pe obraji.Plangeam de nervi,pentru ca ma simteam neajutorata.Nu vroiam sa arat vunerabila in fata lui.Si de ce imi pasa de parerea lui?Incerca sa ma imbratiseze pentru a ma calma,dar atunci l-am impins puternic incepand sa tip ca disperata la el:
          -Nu am nevoie de ajutorul TAU!!!Nu sunt o fire slaba,pot sa ma descurc si singura!  
          Si atunci m-am avatant salbatic spre el,luandu-l prin surprindere,si nimerindu-l drept in umar.Am trecut in fuga pe langa el reusind sa ies din camera.Am ajuns pe un corindor lung si intunecos.Alergam cat de repede puteam,nepasandu-mi unde ma duc.Trebuia sa ma indepartez de el.Atunci de ce il simteam mereu langa mine?Erau ca niste umbre lungi si intunecate,care ma inconjurau.Ma simteam ca in imbratisarea lui.Ma simteam perfect.Parca-i si simteam respiratia in ceafa,gandilandu-ma.Si totusi era gresit.  
          Ajunsa la un lung sir de trepte,am incercat pe tot posibilul sa nu ma impiedic.Si totusi dupa cativa pasi,am simtit cum imi prinde bratul.Intr-o mili secunda eram intoarsa cu fata la el.Era nervos.Tot aerul care ma inconjura exprima ferocitate,patruzandu-ma pana la maduva spinarii.Continuam sa ma indepartez de el,dar mai mult l-am infuriat.Incepu sa ma zguduie,in timp ce tipa la mine:

       -Vrei sa te linistesti pentru o secunda?Te ranesti singura,dar nu l-am lasat sa termine ca l-am intrerupt:    
            -Si tu nu!?!am spus-o pe un ton acid.    
           Stransoare se inteti.Simteam ca acele umbre puneau stapanire pe mine.Am continuat sa ma zbat in continuare,dar mai rau ma apropiam de el.Si atunci i-am pus intrebarea care ma macina:    
          -Ce esti tu???????      
          Si poc.Dintr-o data nu ma mai tinea de brat.Aceasta miscare imi provoca un dezechilibru.Acum era ocazia mea sa fug.Si totusi am ramas pe loc.Asteptam un raspuns.Imi arunca un zambet rautacios,care totusi nu era in concordanta cu privirea lui.Ochii lui exprimau tristete,singuratate:                
          -Un demon.      
         Liniste.Simteam ca nu mai am aer.Nu mai aveam stabilitate pe picioare.Am facut un pas in spate.Proasta miscare.Am simtit cum cad in gol.Capul mi se dadu pe spate,si acum asteptam impactul,unul destul de dureros,deoarece erau multe trepte pana jos.Dar iata ca intr-o secunda eram iar in pozitie verticala.Ochii lui negri,ma analizau cu o usoara teama in privire.Era ingijorat pentru mine?Am simtit cum intreaga lui fiinta ma poseda.Il simteam pana in varful firelor de par.      
          Am inchis ochii,concetrandu-ma.Si atunci o lumina alba strapunse aerul.Era un mic truc pe care il stiam.Am incercat sa formez un scut in jurul meu.Dar tot acel intuneric era puternic.Ma durea corpul.Era o lupta parca cu mine insumi.Fiecare lovitura a scutului impotriva intunericului,parca imi strapungea trupul cu o sulita.Am tipat.Fusese un tipat lung de durere.      
          Si atunci m-am trezit in patul meu.Fusese tot numai un vis,sau mai bine zis un cosmar?Dar paruse asa de real.Acele senzatii dulci,dar totusi amarui.O durere scurta imi strafulgera mana.Si cand am privit mana,am ramas stupefiata.In palma aveam o rana uriasa.Inca se vedea conturul ciobului.Aceeasi mana,acelasi ciob.NU SE POATE???Deci totul a fost adevarat.Ma contactase prin vis...

Prologul

                                          Prolog

                                      (AutorPov)

              Sunetul tocurilor rasunau grav,parca trezind mortii,pe coridorul lung si intunecos.Treana rochiei era taraita pe podea,scotand cate un fasait sonor care acompania sunetul tocurilor.Respiratia ii era ingreunata,dar nu-i pasa.Era grabita.Trebuia sa ajunga la timp...Trebuia sa faca ceva.Nu putea lasa situatia sa iasa de sub control.Coridorul parca nu se mai sfarsea,si ea nu mai avea timp.Mici sunete se mai auzeau din colturile tenebroase ale coridorului.Dar nu-i pasa...Era obisnuita.Plus ca stia ca nimeni nu-i poate face rau.Si-ar fi dorit s-o atace cineva.Macar ar fi putut sa-si verse furia,sa pocneasca pe cineva.

             Ajunsa in fata unor usi mari si duble,aceasta le deschise fara a mai bate.Intra intr-o sala mare,in stil aristocrat.Ferestrele mari,lasau sa patrunda razele lunii,care dadeau un aer misterios.Mobila veche,dar totusi cu bun gust acompania perfect camera,acestea parca unindu-se ca piesele unui puzzel.In fundul salii,pe niste trepte albe imaculat,avand o stralucire aparte domneau 2 tronuri.In jurul lor se simtea o aura puternica,ceva nenatural,care le faceau speciale.Era parca normal sa le vezi,si totusi era straniu ca nimeni nu statea pe ele.

              Privirea ei era scrutatoare...cauta ceva,sau mai bine zis pe cineva.Si l-a gasit:

            -Ian!!!vocea ei rasuna puternic si plin de nervozitate in toata camera.Nu poti renunta!spuse in timp ce tranversa camera catre o persoana care statea cu spatele la ea in fata geamului.           

             -E moarta...glasul ii era de gheata,dand fiori pe sira spinarii.

            -Mai avem timp.Mai avem o sansa.Stiu ca de data asta vom reusi...EA E SPECIALA!     

             Deodata barbatul se intoarce catre fata,ochii lui parca luminand camera ca flacari de manie:    

             -Tu nu intelegi ca inca o fata a murit?!?Si nici macar nu am putut ajunge la timp ca sa o aduc aici.De parca ar fi ajutat la ceva,ultima fraza o spuse cu amaraciune.      

         -Esti varul meu,normal e sa vreau ce e mai bun pentru tine,zise fata panandu-si palma pe mana lui,incercand sa-l consoleze.  

             -Poate ar trebui sa renunt,Aria...Sa-i las locul meu,fratelui tau.    

            - Nici sa nu te gandesti sa-l lasi pe Brian sa castige.Tu esti conducatorul lumii subterane.Tu esti cel care carmuieste Tartarus,Elysium,Sfinxul.De aceea ai fost ales pentru ati alege o sotie din clanul ingerilor,pentru ca tu esti singurul care poate tine un echilibru de puteri.Ea va fi cea care va aduce lumina si pace acestui loc,cea care il va purifica.Aria emana de incredere,lucru ce-l enerva pe Ian.

           -Si ce?!?Cineva nu e de acord cu mine.Nu vezi?Mi-a omorat prima sotie,apoi a omorat si fetele ce le aduceam aici.Pe ultima nici macar nu am adus-o aici.Le-a omorat cu sange rece,secandu-le de toata energia si puterea lor.Cum crezi ca e cand le vad spiritele,cand trebuie sa decid unde le voi trimite?

            Un oftat lung s-a auzit in toata sala,parca taind cu cutitul tensiunea acumulata.O liniste apasatoare s-a instalat,lasand parca intunericul sa domine cu toata puterea.Cei doi nu se priveau,fiecare privind in alt colt al camerei.Cu o voce scazuta,Aria intreaba:  

             -Nici aceasta n-a vazut cine a omorat-o?

             -Nu!!!Raspunsul era dat pe un ton demonic.Era ceva normal atunci cand era nervos.            

             Personajul nostru,Ian,este o persoana speciala...Insasi aura sa demonica spune totul.De ce?Fiindca el insusi e un demon...chiar regele lor. 

            -Te rog nu renunta!Mai este o sansa,spuse fata pe un ton rugator.           

           -Si ce ai vrea sa ii spun EI?O sti,tu trebuie sa vii cu mine,sa inveti sa-ti controlezi puterile,sa renunti la viata ta,in schimbul nemurii,sa devii sotia mea si sa devii regina intunericului carmuind imortalitatea.A sti e un personaj misterios care mi-a omorat sotia si alte trei rude de ale tale,dar nu-ti face probleme,poate tu o sa ai mai mult noroc decat ele,zise Ian sarcasmul fiind accentuat pana la infinit.    

           -Mai avem timp pana atunci.Vom gasi noi ceva...vom veni cu un plan...

        Ian era nervos.Incepu sa se plimbe neincetat prin camera,taind parca cu un cutit aerul rece ce il emana.Fata il privea cu ochi precauti,dar stia ca i-a cuprins atentia.Stia ca isi pune aceasta masca a irascibilitatii,doar pentru ca era nesigur.Glasul lui trist ii capteaza atentia:            

           -Si cum sa vrea sa renunte la viata ei pentru mine.Cum pot sa-i cer ca se casatoreasca cu mine?Sigur ma va ura,spuse soptind,uitandu-se spre podeaua de marmura.

       -N-ai de unde sti...nu de la inceput,dar pe parcurs poate te va iubii.Sti ce efect ai in fata femeilor.Ultima fraza era spusa cu un mare suras pe fata.Dar acesta nu dura mai mult de trei secunde.Se incrunta.De cand cu Katherine,te-ai schimbat.Nu mai incerca sa iti ascunzi latura intunecata.Esti un demon si trebuie sa accepti acest lucru.Daca e nevoie o luam cu forta,incalcam toate regulile.Trebuie sa o facem!Tonul ei ridicat cutremura toata sala.Ochii ei erau acum rosii ca focul iadului.Nu e numai viata ei in joc.Este si a ta.Vocea ei nu mai era umana,era joasa si groasa.Sti care sunt consecintele daca nu vei reusi s-o aduci aici.Plus ca daca conducator ajunge frate-miu toata omenirea va fi distrusa.Nu putem renunta!!!

           -Fie ca tine...Crezi ca Elizabeth va fi de acord sa mai riste viata altei fete de a ei?Cu un suras amar continua:Din cauza mea au murit pana acum trei fete.        

         -Am reusit sa ajung la un acord cu ea.Fata va trai optsprezece ani pe pamant.A zis ca isi va sti originile,dar pana la acea varsta ea nu va fi implicata cu nimic ce tine de supranatural.Tu va trebui cumva s-o convingi sa vina de bunavoie cu tine,nu trebuie sa se impotriveasca...

            Dar nu putu continua pentru ca fu intrerupta:

            -Nu poate face asa ceva.Stie care sunt urmarile acetui fapt!?!

       -Fiind ca ii vrei fata,va trebui sa joci dupa propriile reguli,zise ridicand din umeri.Va fi mult mai interesant asa.Si da stie consecintele...Dar daca stai sa analizezi poate fi folositor;e o modalitate de santaj,explica Aria,in timp ce pe fata ei era conturat un zambet batjocoritor.            

             Insa conversatia este intrerupta de deschiderea brusca a usilor de pe balcon.Intr-o secunda vremea se schimba.Vantul apring parca biciuia intunericul,iar cerul era brazdat de fulgere ca niste fasii de foc,acompaniate de tunete care zguduiau castelul din temelii.Peisajul parca impietrise.Vazduhul era ca un abis in care te inceci incetul cu incetul intr-o capcana de terori,unde moartea iti este singura prietena.Dar iata ca o secunda mai tarziu,totul reveni la normal.Doar ca in fata balconului era cineva.Luna se ascunsese dupa nori,asa ca persoana statea in intuneric,contopindu-se cu acesta.Numai ochii il dadeau de gol.Acei ochi rosii care emanau cruzime.Un zambet rautacios ilumina sala.

              -Surioara...vere...vocea ii era usor pitigaiata.Despre ce discutati voi fara a ma implica si pe mine???

            Aria se intoarse cu spatele la el,si intr-o secunda era in fata usilor.Inainte sa paraseasca camera isi intoarse privirea catre Ian si ii spuse pe un ton misterios:          

        -Vei face orice va fi nevoie,asta insemnand chiar sa iti lasi partea intunecata sa conduca,zise adresandu-se lui Ian.

              Dupa asta,disparu din incapere.
            Ian ramase singur in camera cu Brian.Se priveau in ochi fara a spune nimic.Brian afisa o fata inocenta si ingrijorata.Totusi putea sa spuna ca nu era asa ingrijorat pe cat vroia sa para.Acea fata o mai vazuse candva...isi aducea aminte perfect momentul...

(acum o mie de ani)

        Liniste...Gradina palatului parea moarta,dar avea ceva magic,care o facea sa aiba o stralucire aparte.Mareata luna veghea totul in soapta,alaturi de micile ei ajutoare stelele.Acolo in intunericul noptii statea cineva.Era pierdut in miile de ganduri,parca impaienjedindu-i mintea.Simtea ca azi ceva se va intampla.Ceva ce va schimba totul.Dar ce?

        Niste pasi au spart linistea.Fara vlaga se uita spre persoana care a indraznit sa-l scoata din reverie.Acolo cu o fata ingrijorata statea Brian.

         -Ian!!!tipa el...Trebuie sa te intorci.E vorba de Katherine,dar nu apuca sa termine ce avea de spus,pentru ca Ian deja plecase.

          Fugea...Pentru prima data ii era frica,ii era frica pentru Katherine.O iubea si nu dorea ca ea sa pateasca ceva.Si mai ales in cauza lui.Castelul era prea mare.Prea multe coridoare,prea multe usi.Nu mai avea timp...simtea numai durere si ura venind de la ea.Aura ei era tot mai slaba...o pierdea.

               Ultima usa.Cand dori s-o deschida,un scut de energie acapara usa.Nu putea trece mai departe.Ce era de facut?Dar gandul ii fu intrerupt de un strigat.Dar nu de la oricine.Era strigatul ei.Un ultim strigat de durere.Si atunci s-a intamplat.Usa a fost distrusa.Dincolo de usa se afla cea mai ingrozitoare imagine pe care o vazuse vreodata.Iubita lui,statea intinsa pe jos intr-o mare balta de sange,incercand sa inspire parca umila o ultima gura de aer.

               Ochii ei,isi pierduse-ra stralucirea de alta data.Acum privea in gol,asteptandu-si moarte.Parul ei lung si matasos,acum arata asemenea unor buruieni aruncate la intamplare pe podea.Pielea alba ca zapada,era acum vinetie-cenusie.Si buzele...nu era mare diferenta intre culoarea pielii si cea a buzelor.Frumoasa Katherine...inalta si supla;par lung si blond,ondulat la varfuri,care cadea in cascade pe pielea ei alba ca spuma marii.Si totusi avea un contrast impecabil intre pielea ei alba si parul blond.Ceea ce aducea un plus portretului erau ochii.Doi ochi care puteau fi asemanati cu doua pietre malachite.

piatra malachita

               Buzele ei rosii care defineau intreg tabloul.Desii la prima vedere,trasaturile ei ar parea normale si sterse,natura ei ii confera acea frumusete aparte.Acea frumusete cu care se poate mandrii orice membru al familiei Ingerilor.Si totusi acea Katherine este doar o fasie de amintire a ceea ce a ajuns acum.

              Isi asteapta in liniste moartea pentru a afla unde isi va petrece viata de dupa.Ironic,ca sotul ei trebuia acum sa-i termine suferinta si sa aleaga unul din cele trei tinuturi:Insula Tartarus(pedeapsa),Elysimm(premiu) sau Maters of Leathe-iertare.Totul sta acum in mainile lui Ian...

(inapoi in prezent)

                 Ofta...amintirea era inca vie intiparita bine pe vecie.

Rezumatul

                                                            Bitter-sweet Feeling

       Se zice ca cu TIMPUL ranile sufletului se inchid,ca vei trece mai departe.Vei fi o noua persoana,noi aventuri,si poate de ce nu o noua iubire.Stiti cum se spune:,,Viata e prea scurta,pentru a fi traita cu regrete".Ca om,toate vin si se duc.De fapt nasterea,e primul pas catre moarte.Totul pe lumea asta e trecator,si oamenii sunt doar niste amintiri lasate in memoria celorlalti.Sunt ca niste umbre.Isi hranesc viata unii altora prin intamplari.Si asa se ajunge la ziua in care tragem linie.Toata averea nu mai conteaza.Conteaza numai sa fi cu sufletul impacat,in fata CELUI ce iti va indica locul unde stim ca reprezinta Viata de Apoi.Pentru unii mai buna,pentru altii mai putin.
         Dar ce se intampla cu CEL ce are toata aceasta putere.Cu CEL ce poate sa te trimita la o viata mai buna sau nu.EL nu e om.EL reprezinta aproape insusi timpul...Pentru el amintirile nu se vor risipi niciodata.EL e un DEMON.
         Si iata-l acum singur,incercand sa se lupte cu amintirile singurei sale iubire.Dar ea e moarta...Si EL nu poate conduce LUMEA DE JOS,singur.Are nevoie de o sotie.Dar Destinul se joaca cu el.Sotia trebuie sa fie din CLANUL INGERILOR.A mai incercat sa-si caute o alta sotie,dar toate au sfarsit ca prima...MOARTE,de un personaj misterios.Lupta e crancena.Timpul se scurge.Daca nu va reusi,va trebui sa cedeze locul altei rude.
          Dar mai exista o speranta...ultima fata,ultima incercare.Numai ca e mai complicat de atat.EA nu a mai luat contact cu supranaturalul,desi si EA face parte din Clanul Ingerilor.Plus ca ea nu e ca toate rudele ei asa POLITICOASA si INOFENSIVA.E poate chiar oposul.Se pare ca EL va trebui sa recurga la extreme.Si ce se intampla cand mai iese la iveala si partea lui DEMONICA?Sa nu mai putem la socoteala ca e cautata de personajul misterios,EA e o incapatanata desavarsita si ca mai trebuie sa treaca si unele teste pentru a deveni REGINA LUMII SUBTERANE,asta bine inteles daca va supravietui.Rezultatul o poveste INCALCITA!

Better-sweet feeling- New story!!!!

Better-sweet feeling este o poveste cu supranatural plina de peripetii si intrigi si cine stie poate pana la urma va avea si un Happy End.Poate se va lega o poveste de dragoste intre personaje...

Speranta ultima moare!!!

De mai mult timp citesc si rasfoiesc povestile altor persoane.Ficuri cu supranatural,de dragoste,de aventura.La unele imi mai expun si eu parerea,la altele nu.Dar m-am gandit sa incerc si eu.De mai mult timp prietenii imi spun sa incerc...Dar mi-a fost frica.Daca nu o sa ma ridic la nivelul asteptarilor.Si totusi de ce sa regret mai tarziu.Cu ajutorul vostru am sa invat si poate voi reusi sa-mi duc la capat planurile.

Inca o chestie...scuzati-ma daca blogul meu arata cam naspa dar sunt praf la acest capitol.Cu timpul poate invat sa-l administrez...